Home » D:News » Împăratul Akihito al Japoniei, în vârstă de 84 de ani, a fost diagnosticat cu anemie cerebrală

Împăratul Akihito al Japoniei, în vârstă de 84 de ani, a fost diagnosticat cu anemie cerebrală

Împăratul Akihito al Japoniei, în vârstă de 84 de ani, a fost diagnosticat cu anemie cerebrală
Publicat: 03.07.2018
Împăratul Akihito al Japoniei, în vârstă de 84 de ani, a fost diagnosticat cu anemie cerebrală, după ce, în dimineaţa zilei de luni, a acuzat stări de vertij şi greaţă, a anunţat biroul de presă al casei imperiale, transmite Reuters.

Împăratul Akihito „s-a simţit brusc rău”, luni dimineaţă, iar împărăteasa Michiko „a solicitat imediat prezenţa medicului la palat”, informează biroul de presă.

Medicul a stabilit că „simptomele de vertij şi greaţă sunt provocate de o anemie cerebrală, fapt care implică odihnă şi analize medicale ulterioare”, potrivit aceleiaşi surse.

Anemia cerebrală este provocată de alimentarea insuficientă cu sânge a creierului, scrie Mediafax.

Împăratul Akihito urma să se întâlnească, luni, cu prinţesa Ayako, fiica unuia dintre verii lui, pentru a discuta despre logodna acesteia, dar a anulat acest eveniment.

Deocamdată nu sunt informaţii despre momentul în care Akihito îşi va relua angajamentele oficiale.

Akihito a anunţat, în 2016, că vrea să abdice, după aproape trei decenii pe tronul Japoniei, din cauza vârstei şi a problemelor de sănătate, provocând un adevărat şoc.

El va fi primul împărat al Japoniei care abdică – pe 30 aprilie 2019 – în ultimele peste două secole din istoria familiei imperiale nipone.

Fiul cel mare al lui Akihito, prinţul moştenitor Naruhito, în vârstă de 58 de ani, este cel care va urca pe tron, în ziua următoare.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Femeile dorm mai puțin și se trezesc mai des decât bărbații
Femeile dorm mai puțin și se trezesc mai des decât bărbații
Test de cultură generală. Câte laturi are Marea Piramidă din Giza?
Test de cultură generală. Câte laturi are Marea Piramidă din Giza?
„Stocarea cuantică” este mai aproape de realitate după ce oamenii de știință au rezolvat o problemă veche de 10 ani
„Stocarea cuantică” este mai aproape de realitate după ce oamenii de știință au rezolvat o problemă veche de 10 ani
Record de turiști în Japonia! Cât au cheltuit cei 3,31 milioane de vizitatori?
Record de turiști în Japonia! Cât au cheltuit cei 3,31 milioane de vizitatori?
Controversa din jurul asasinării lui Kennedy. Cine l-a vrut mort şi ce rol are teoria lui Pacepa?
Controversa din jurul asasinării lui Kennedy. Cine l-a vrut mort şi ce rol are teoria lui Pacepa?
Dan Diaconescu vorbește, în premieră, despre morțile suspecte care au împărțit România în două | EXCLUSIV Altceva cu Adrian Artene
Dan Diaconescu vorbește, în premieră, despre morțile suspecte care au împărțit România în două | EXCLUSIV Altceva ...
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol